Angajarea lucrătorilor străini non-EU este o necesitate pentru angajatorii care se confruntă cu un deficit pe piața forței de muncă din România. Dacă unii dintre angajatori sunt deja familiarizați cu personalul asiatic, cei care încă studiază posibilitatea de a angaja astfel de lucrători au anumite întrebări și temeri.

Prin acest articol, ne propunem să răspundem celor mai frecvente întrebări pe care le au antreprenorii români în privința angajării de personal străin non-UE, oferind totodată și soluții pentru temerile acestora.

Cât de serioși și muncitori sunt angajații din țări asiatice?

Seriozitatea angajaților asiatici este principalul motiv pentru care sunt apreciați în numeroase țări de pe glob. În plus, aceștia sunt muncitori și își respectă contractul de muncă. Salariații asiatici nu creează probleme la locul de muncă, preferă să își ia concediu o dată la doi ani și aleg să muncească ore suplimentare, ceea ce implică o productivitate crescută.

Pentru asiatici, respectarea locului de muncă și a angajatorului face parte din cultură, iar faptul că în România au condiții de muncă mai bune și salarii mai mari în comparație cu țara de origine nu face decât să garanteze loialitatea salariaților non-UE.

Seriozitatea, stabilitatea și nivelul crescut de productivitate de care dau dovadă lucrătorii indieni și asiatici duc, în cele din urmă, la dezvoltarea activității angajatorilor care optează pentru astfel de salariați.

Cum pot gestiona diferențele culturale?

A angaja personal indian sau din alte țări asiatice este o provocare pentru antreprenorii români, care se tem și de diferențele culturale. Având în vedere capacitatea muncitorilor asiatici de a se integra rapid în colectivitate și la locul de muncă, această temere este nefondată. Salariații asiatici se integrează rapid tocmai datorită culturii din care provin, dar și datorită experienței socio-profesionale pe care mulți dintre ei au dobândit-o anterior în alte țări în care au lucrat.

Toleranța etnică a asiaticilor, precum și deschiderea lor către multiculturalism sunt garanțiile faptului că salariații care provin din astfel de țări se vor adapta fără probleme în România. În schimb, temerile angajatorilor ar trebui îndreptate în direcția salariaților români, deoarece unii dintre aceștia sunt sceptici în ceea ce îi privește pe străinii care provin din alte culturi.

Cum se va desfășura comunicarea cu angajații?

Bariera lingvistică este un alt impediment de care se lovesc angajatorii români. Însă, conform legislației în vigoare, pentru ca un lucrător străin să poată primi aviz de muncă în România este necesar să cunoască limba română sau o limbă de circulație internațională la nivel conversațional.

Foarte mulți dintre muncitorii asiatici pot purta o conversație în limba engleză, iar în cazul în care angajatorul identifică probleme din acest punct de vedere poate utiliza oricând un interpret. Mai mult, de intermedierea relațiilor de muncă dintre angajator și salariați se poate ocupa chiar unul dintre angajații străini, care cunoaște atât limba engleză, cât și limba vorbită în țara de origine a lucrătorilor.

Ce obligații am dacă angajez personal din afara Uniunii Europene?

Pentru început, angajatorul se obligă să plătească taxele aferente documentației necesare pentru angajarea unui salariat străin. În rest, nu există obligații în plus față de cele avute în cazul angajaților români. Concret, angajatorul se obligă să asigure lucrătorului străin salariul minim pe economie și să îi respecte drepturile prevăzute în legislația muncii din România.

În plus față de obligațiile legale, este necesar ca angajatorii să ia în calcul și alte aspecte atunci când doresc să lucreze cu salariați străini. Este vorba despre asigurarea unui loc de cazare și transport către locul de muncă. Pe lângă aceste beneficii minime, angajatorul poate oferi și altele în plus. În cele din urmă, salariații asiatici nu sunt pretențioși și își doresc doar să fie respectați și să li se ofere condiții decente.

Cum pot verifica dacă firma care recrutează lucrătorii străini este serioasă?

Unul dintre beneficiile internetului este faptul că oferă acces imediat la informație. Astfel, motoarele de căutare pot fi utilizate de către angajatori pentru a obține informații actuale cu privire la firma cu care se gândesc să colaboreze pentru recrutarea lucrătorilor străini.

În plus, apartenența la diverse asociații din industria de profil este o garanție a faptului că firma care oferă servicii de recrutare este serioasă și respectă un Cod de Bune Practici în domeniul serviciilor de personal.

Având în vedere informațiile furnizate, angajatorii români nu au motive să se teamă atunci când vine vorba despre recrutarea de personal asiatic pentru companiile pe care le reprezintă. În esență, această practică este extrem de avantajoasă pentru toate părțile implicate, începând cu angajatorii și lucrătorii străini, până la statul român și compania care intermediază și gestionează procesul de recrutare.

SHARE THIS: